Ingrediente
- 170 g miere
- 160 g faina
- 60 g unt
- 60 ml lapte
- 40 g zahar brun
- 1 lingurita amestec pentru turta dulce
- ½ lingurita praf de copt
- putina sare
Mod de preparare video
- Instructiunile si modul de preparare pentru reteta de mini prajituri turta dulce le gasiti in clipul de mai jos! Urmariti-l cu atentie pentru a reusi o reteta perfecta!
Nutritie pe portie/bucata
Reteta de mini prajituri turta dulce imi aduce aminte de copilarie si de momentele in care ne bucuram de turta dulce primita de sarbatori. Imi place foarte mult turta dulce si o prefer cu lapte sau cu cafea. Imi place chiar si cea glazurata cu ciocolata sau umpluta cu gem. In copilaria mea gaseam aceste prajiturele in multe variante si erau super gustoase. Aveau aroma aceea de mirodenii si erau moi si de-a dreptul irezistibile. Astazi imi fac turta dulce in casa si imi place s-o las o idee mai moale. De fiecare data cand temperaturile scad, coc o portie de turta dulce care face ca toata casa sa miroasa a mirodenii aromate si a miere delicioasa.
De aceasta data am preparat aceste mini prajituri turta dulce alaturi de fetita mea, Sarah. Ii place la nebunie sa filmeze alaturi de mine si sa apara pe Youtube. Noi doua gatim oricum impreuna si ma ajuta foarte mult in special la dulciuri. Ii place sa faca fursecuri, sa decoreze cu ciocolata, sa puna bombonele. Cel mai mult ii place insa sa le manance. Se bucura enorm sa vada cum se prepara deserturile, cum cresc in cuptor apoi sa le savureze cu pofta. Si de aceasta data ne-am distrat pe cinste. Am ras, am amestecat ingrediente, le-am portionat. Sarah este ajutorul meu in bucatarie si ma bucur din suflet ca este asa.
Cum facem cele mai bune prajituri turta dulce?
Pentru aceasta reteta de mini prajituri turta dulce am folosit reteta din aplicatia aparatului Tefal Cake Factory pe care l-am si folosit pentru a coace prajiturelele. Acest aparat este un fel de fabrica de prajituri si cu ajutorul careia putem face orice deserturi dorim fara frica ca nu le vom reusi. Are 5 programe automate inteligente printre care si unul pentru lava cake ceea ce mi se pare genial. In plus nu necesita preincalzire si coace super rapid. Are 2 seturi de mini forme si o tava mare, toate antiaderente. Consuma si foarte putin si-l puteti lua cu voi oricunde aveti o sursa de electricitate. Mi se pare ideal pentru familiile cu copii sau chiar pentru cei mai putin priceputi la deserturi.
Reteta de mini prajituri turta dulce este cea din aplicatia Cake Factory. Voiam de mult timp s-o incerc pentru sarbatori, asa ca am salvat-o in aplicatie. Am urmat apoi pas cu pas reteta pentru ca in aplicatie ai modul de preparare complet si gramaje pentru una, doua sau trei portii. Aplicatia iti spune ce si cum sa faci pentru un desert reusit. Nu ai nici frica, nu trebuie sa te mai stresezi. Coace perfect, iar deserturile nu se ard. Cand prajiturile au fost gata le-am pus sa se raceasca intr-o punga cu fermoar, asta pentru a-s pastra umezeala si a ramane fragede. Au fost super gustoase, aromate si cu gust de copilarie. Puteti incerca si briosele mele cu ciocolata si zmeura pentru alta reteta cu Cake Factory.