Briose pufoase cu ciocolata facute de Sarah mea – reteta video

Briose pufoase cu ciocolata
Briose pufoase cu ciocolata, reteta simpla si usoara de briose foarte pufoase si gustoase. Se fac repede si usor si sunt de-a dreptul super!
Preparare 10 minute
Gatire 20 minute
Timpul total 30 minute
Categorie Desert
Bucatarie Americana
Servire 12 briose
Calorii 278 kcal
Va place aceasta reteta?Va rog sa-i acordati 5 stelute!
5 from 1 vote

Ingrediente
 

  • 250 ml lapte batut
  • 200 g faina
  • 200 g zahar
  • 100 ml ulei
  • 100 g ciocolata
  • 50 g cacao
  • 5 g bicarbonat de sodiu
  • 2 oua
  • putina sare
Sustine-o pe Jamila cu distribuire!

Nutritie pe portie/bucata

Calorii: 278kcal | Glucide: 37g | Proteine: 5g | Grasimi: 14g | Grasimi saturate: 4g | Grasimi polinesaturate: 3g | Grasimi mononesaturate: 7g | Grasimi nesaturate: 0.04g | Colesterol: 30mg | Sodiu: 311mg | Fibre: 3g | Zahar: 20g | Vitamina A: 78IU | Calciu: 43mg | Fier: 2mg

Aceasta reteta de briose pufoase cu ciocolata este facuta de Sarah mea. Sarah iubeste sa gateasca si mai ales sa faca retete video. Pentru ca este la scoala si pentru ca are nevoie si de odihna, nu am lasat-o sa filmeze decat o reteta, cea de clafoutis cu cirese. Ea isi doreste foarte mult sa faca retete, insa eu vreau sa-si vada de activitatile ei si sa se concentreze cel mai mult pe scoala. Imi place foarte mult ca e pasionata de gatit, insa este inca destul de mica si va avea timp sa gateasca. O incurajez sa pregatim impreuna micul dejun sau sa facem ceva simplu de mancare si chiar stie sa faca snitele. Mai stie sa faca salata ceea ce este foarte bine pentru varsta ei. In plus, recunoaste foarte bine toate legumele, toate fructele si toate condimentele si ii place sa le numeasca pe toate.

Aceasta reteta de briose pufoase cu ciocolata este simpla si usor de preparat. Atat de simpla incat pana si Sarah stie sa le preparare. Ea a fost cea care a venit cu ideea sa facem aceasta reteta pentru ca ei ii place foarte mult ciocolata. Este preferata ei si cred ca ar putea manca ciocolata in fiecare zi. Si mie imi place foarte mult ciocolata, asa ca o inteleg. Tortul de ciocolata este preferatul meu, insa as manca orice are ciocolata. Si lava cake fac destul de des si este mereu un succes pentru toata familia. Daca mai adaug si o cupa de inghetata de vanilie este desertul pefect pentru cei mici si pentru cei mari. Adevarul este ca nu sunt prea multi cei carora nu le place ciocolata. Tatal meu este un alt mare amator de ciocolata si chiar intreaba daca am facut vreun desert cu cioco.

Cum facem cele mai bune briose pufoase cu ciocolata?

Aceste briose pufoase cu ciocolata facute de Sarah sunt super simplu de facut. Pur si simplu amestecati toate ingredientele uscate intr-un bol, apoi puneti peste ele toate ingredientele lichide. Nu aveti nevoie de mixer, ci pur si simplu de un bol si de un tel. Amestecati totul si obtineti compozitia pentru briosele cu ciocolata. Apropo de ciocolata, Sarah a pus picaturi de ciocolata cu lapte in compozitie, dar puteti pune orice ciocolata doriti voi. Poate sa fie ciocolata la tableta, picaturi sau bucati. Tineti cont ca toate ingredientele trebuie sa fie la temperatura camerei. Mai tineti cont ca trebuie sa aveti si hartiute bune pentru briose. Unele sunt de proasta calitate si aluatul se lipeste de ele. Cautati hartiute din hartie de copt pentru ca se desprind foarte usor. Sunt bine si cele din silicon.

Dupa ce ati facut compozita de briose pufoase cu ciocolata, o puneti in adanciturile tavii de briose in care ati pus hartiutele in prealabil. Deasupra mai puteti pune ciocolata, asta daca va place. Daca nu, le puteti lasa simple. Le puneti apoi la copt si le veritificati dupa 20 de minute. Folositi o scobitoare pe care o introduceti in mijloc si care va trebui sa iasa curata. Le puteti apoi scoate si lasa sa se raceasca. Se pot servi ca atare sau le puteti adauga crema. Un ganache de ciocolata cu lapte merge foarte bine. Daca vreti o crem aerata, puteti bate bine ganache-ul folosind un mixer. Peste crema mai puteti pune fructe sau ciocolata. Merge foarte bine si o crema de mascarpone cu frisca, asa cum am facut la Brownie Padurea Neagra. Sper sa incercati reteta si sa va placa!

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Evaluați această rețetă




Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele retete

Urmăriți-ma pe:

1,131,200FaniÎmi place
309,909CititoriConectați-vă
19,703CititoriConectați-vă
557,000CititoriConectați-vă
1,870,000AbonațiAbonați-vă