Ingrediente
- 400 g ciocolata pentru prajituri Kandia 50% cacao
- 200 g zahar
- 1 kg branza dulce de vaci 20% grasime
- 6 oua
- 1 lingura esenta de portocala
- 80 g gris
- 200 g smantana
- 40 g amidon
- putina sare
Mod de preparare video
- Instructiunile si modul de preparare pentru reteta de pasca fara aluat cu ciocolata il gasiti in clipul de mai jos! Urmariti-l cu atentie pentru a reusi o reteta perfecta!
Nutritie pe portie/bucata
Pasca fara aluat cu ciocolata, un desert delicios pe baza de branza dulce si muuulta ciocolata. Am filmat pasca fara aluat cu ani in urma si de atunci se numara printre preferatele voastre cand vine vorba de deserturi pascale. Foarte multi dintre voi ati incercat-o ani la rand si ati ramas fideli acelei retete. Ei bine, de aceasta data am revenit cu o versiune pentru iubitorii de ciocolata. Un desert cu multa ciocolata si foarte fin este perfect pe orice masa de sarbatoare. Mie imi place la nebunie ciocolata asa ca nu o pot refuza niciodata. Imi place s-o folosesc in cat mai multe deserturi, iar un desert de Paste cu ciocolata este o tentatie careia cu greu ii puteti rezista.
Reteta de pasca fara aluat cu ciocolata e foarte simplu de preparat si necesita putine ingrediente. Unul din cele mai importante lucruri este sa aveti toate ingedientele la temperatura camerei. Cum faceti asta? Pur si simplu le scoateti din frigider cu cateva ore inainte de a pregati reteta. Cu 3-4 ore inainte ar trebui sa fie suficient. De ce trebuie sa avem ingredientele la temperatura camerei? Pentru ca folosim ciocolata topita, iar daca o punem in amestecul rece, acesta se va intari si nu se va mai omogeniza corespunzator. Dupa cum stiti ciocolata se intareste in frigider si se topeste chiar si la temperatura corpului, asa ca nu tebuie pusa in compozitii reci.
Ce fel de ciocolata folosim pentru aceasta reteta de pasca?
Pentru aceasta pasca fara aluat cu ciocolata am folosit ciocolata pentru prajituri Kandia, cu 50% cacao. Este ciocolata pe care o folosesc de fiecare data la deserturi si imi place ca e de foarte buna calitate. Boabele de cacao folosite in producerea ei sunt originare din Ghana si au o calitate superioara. Astfel ciocolata are un gust intens si o aroma speciala. Am folosit suficienta ciocolata pentru a-i conferi desertului gustul intens care sa echilibreze branza de vaci. Pentru branza, am folosit branza de vaci cu 20% grasime, foarte gustoasa si cremoasa. Puteti folosi orice fel de branza de vaci gasiti, dar daca nu e la fel de fina, va recomand s-o pasati bine impreuna cu smantana.
Smantana pentru pasca fara aluat cu ciocolata trebuie sa fie grasa, cu cel putin 20% grasime, dar la nevoie, puteti folosi si iaurt grecesc, cu 10% grasime. Pentru a ma asigura ca pasca are consistenta potrivita, am mai adaugat gris si amidon de porumb. Amidonul se poate inlocui cu faina, dar puneti cantitate dubla. Pentru un plus de aroma, am adaugat putina esenta de portocala pentru ca-mi place foarte mult combinatia. Voi puteti pune orice esenta doriti, de rom sau vanilie, de exemplu. Dupa ce ati scos pasca din cuptor, lasati-o sa se raceasca macar la temperatura camerei inainte de a o servi. Totusi, e bine sa stea si la frigider cateva ore. Incercati si reteta mea de rulouri cu crema de ciocolata pentru un alt desert delicios, numai bun pentru sarbatori