Mucenici moldovenesti foarte pufosi – reteta video

Mucenici moldovenesti
Reteta de mucenici moldovenesti se pregateste pe data de 9 martie cand se sarbatoresc cei 40 de Mucenici. Sunt pufosi, aromati si insiropati.
Preparare 1 ora
Gatire 20 minute
Timpul total 1 ora 20 minute
Categorie Desert
Bucatarie Romaneasca
Servire 15 bucati
Calorii 510 kcal
Va place aceasta reteta?Va rog sa-i acordati 5 stelute!
4.17 from 802 votes

Ingrediente
 

Pentru aluat:

  • 450 ml lapte
  • 125 g zahar
  • 50 ml ulei
  • 3 oua
  • 20 g drojdie uscata (50 g drojdie proaspata)
  • 16 g zahar vanilat (2 pliculete)
  • 1 kg faina
  • 1 esenta vanilie
  • coaja de la o lamaie

Pentru sirop:

  • 300 ml apa
  • 150 g zahar
  • 1 esenta vanilie
  • coaja de la o portocala

Pentru decor:

  • 200 g miere
  • 200 g nuca macinata

Mod de preparare video
 

  • Instructiunile si modul de preparare pentru reteta de mucenici moldovenesti il gasiti in clipul de mai jos! Urmariti-l cu atentie pentru a reusi o reteta perfecta!
Sustine-o pe Jamila cu distribuire!

Nutritie pe portie/bucata

Calorii: 510kcal | Glucide: 85g | Proteine: 11g | Grasimi: 14g | Grasimi saturate: 2g | Colesterol: 35mg | Sodiu: 29mg | Fibre: 3g | Zahar: 32g | Vitamina A: 95IU | Vitamina C: 0.2mg | Calciu: 63mg | Fier: 3.7mg

Reteta de mucenici moldovenesti se pregateste in fiecare an, pe data de 9 martie cand se sarbatoresc cei 40 de Mucenici. Am facut de multe ori aceasta reteta si de fiecare data mi-a iesit perfect. Ador mirosul din bucatarie cand se coc mucenicii si mirosul siropului cu aroma de portocala care iti ajunge pana in suflet. Mie imi da mereu o stare de bine, sper ca si voua. De fiecare data cand coc ceva in cuptor parca toata casa se umple de caldura si ai sentimentul ca tu, ai facut din casa ta, un camin. Si sa nu mai vorbim de zambetul celor dragi si de pofta cu care se bucura de preparatele tale. Ador sa gatesc pentru familia mea, si mai nou si pentru voi, asa ca bunatatile la cuptor sunt preferatele mele.

Cand eram mici, mama ne facea in fiecare an mucenici moldovenesti. Intr-adevar, ea este olteanca, dar avea grija sa faca si aceasta reteta, si pe cei muntenesti. Tatal meu ii prefera pe cei moldovenesti pentru ca el in zona nu se fac cei muntenesti. Eu una mananc si mucenici muntenesti, insa pe cei moldovenesti ii ador de-a dreptul. Combinatia de nuca si miere e una irezistibila pentru mine. Unde mai pui ca ma si dau in vand dupa aluaturi dulci in general, asa ca acesti minunatii in forma de opt sunt extraordinari. Imi plac calzi, la fel cum imi place si cozonacul. Cei pe care ii facea mama erau ceva de vis! Super pufosi, aromati, bine insiropati. Ii ungeam cu miere naturala si presaram muuulta nuca.

Cum pregatim cel mai bun aluat pentru mucenici moldovenesti?

Aluatul de mucenici moldovenesti este unul minunat, asemanator celui de cozonac, doar ca nu la fel de moale. Se framanta usor, iese bine de fiecare data si sa nu va mai spun ce pufosenii obtinem. Eu am framantat aluatul cu ajutorul mixerului, dar bineinteles ca-l puteti framanta si la mana la fel de usor si cu aceleasi rezultate. Am refacut reteta mucenicilor moldovenesti si i-am framtanat la mana cu aceleasi rezultate. Nu uitati sa aveti toate ingredientele la temperatura camerei. Laptele sa fie caldut, dar nu fierbinte. Daca laptele este rece, drojdia nu se va activa, iar aluatul nu va creste. . Ca sa verificati temperatura laptelui, amintiti-va ca nu trebuie sa va arda la deget. Framantati-l bine pana cand devine suplu si elastic.

Apoi, nu trebuie decat sa lasati aluatul de mucenici moldovenesti sa creasca. Dupa ce aluatul a crescut puteti modela mucenicii. Aveti in reteta video doua modalitati de a-i modela, voi o alegeti pe cea mai usoara pentru voi. Dupa ce mucenicii sunt gata ii lasati sa se raceasca, iar apoi ii insiropati. Ii ungeti cu miere si-i presarati cu nuca macinata. Puteti sa nu-i insiropati daca nu sunteti fan al dulciurilor insiropate. Va provoc acum sa va opriti din mancat! Cu siguranta lucrul acesta va fi foarte dificil. Acesti mucenici moldovenesti sunt aromati, pufosi si absolut deliciosi. Daca vreti sa-i impartiti, trebuie sa incercati mucenicii moldovenesti de post care se fac la fel de usor si sunt gustosti si pufosi.

2 COMENTARII

  1. Foarte buni ies dupa reteta. Am facut deja de cateva ori pentru toti copii din clasa fetei mele. Cand trebuie sa duca ceva traditional romanesc tot timpul fac mucenici insiropati.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Evaluați această rețetă




Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele retete

Urmăriți-ma pe:

1,131,200FaniÎmi place
307,203CititoriConectați-vă
19,703CititoriConectați-vă
553,100CititoriConectați-vă
1,860,000AbonațiAbonați-vă