Ingrediente
- 300 g foi de placinta
- 150 g nuca maruntita
- 1 kg mere
- 100 g zahar
- 100 ml ulei
- 1 lingurita pasta de vanilie
- scortisoara macinata Cosmin
Mod de preparare video
- Instructiunile si modul de preparare pentru reteta de mini strudele cu mere si nuca il gasiti in clipul de mai jos! Urmariti-l cu atentie pentru a reusi o reteta perfecta!
Reteta de mini strudele cu mere si nuca este ideala pentru perioada postului si nu numai. Nu contine niciun ingredient de origine animala si in plus este foarte gustoasa. Imi plac foarte mult strudelele, dar nu le mai cumpar din magazin pentru ca n-am incredere in ingredientele pe care le contin. Prefer sa le fac in casa, mai ales ca se fac foarte usor, nu necesita multe ingrediente si sunt delicioase. Le pot pregati chiar si pentru tatal meu pentru ca pot inlocui zaharul cu indulcitor, asa ca poate sa se bucure si el de ele chiar daca are diabet. Daca merele sunt foarte dulci, se poate omite zaharul cu totul.
Pentru umplutura acestor mini strudele cu mere am optat pentru doua tipuri de mere, rosii si galbene. Puteti pune orice mere aveti in casa si chiar le puteti amesteca cu pere sau cu gutui. Vor avea o aroma deosebita si un gust foarte bun. Tot pentru un gust mai bun, am pus in umplutura si pasta de vanilie. Pasta de vanilie a fost facuta in casa, din pastaie de vanilie mixata cu sirop de zahar. Puteti pune si zahar vanilat sau chiar semintele unei pastai de vanilie. Am mai adaugat in umplutura si nuca tot pentru gust si pentru ca e o combinatie foarte reusita.
Pentru ca am vrut sa va arat o varianta rapida a acestor strudele cu mere, am ales sa folosesc foi proaspete de placinta, cumparate din comert. Sunt foarte bune, contin doar faina, apa si sare si le puteti folosi la tot felul de preparate, atat dulci, cat si sarate. Pentru ca-mi place foarte mult combinatia, am folosit si scortisoara de la Cosmin. Merele si scortisoara se potrivesc perfect si in combinatie cu nuca sunt si mai gustoase. Am facut strudelele din trei straturi de foi de placinta unse cu putin ulei. Le-am rulat bine si la final le-am uns iar cu ulei pentru a se rumeni frumos deasupra.
Puteti face mini strudele cu mere si nuca si ma mari sau chiar puteti face unul mare pe care il puteti portiona si servi. Sunt la fel de gustoase ca placinta cu mere si mult mai simplu de facut. Sunt si pe gustul copiilor si la nevoie puteti chiar omite nuca.