Fursecuri cosulete cu ciocolata ideale pentru Craciun

Fursecuri cosulete cu ciocolata ideala pentru Craciun
Reteta de fursecuri cosulete cu crema de ciocolata este pur si simplu o minunatie! Au un aluat super fraged pe care-l fac de ani si ani
Preparare 20 minute
Gatire 30 minute
Timpul total 50 minute
Categorie Desert
Bucatarie Romaneasca
Servire 20 bucati
Calorii 208 kcal
Va place aceasta reteta?Va rog sa-i acordati 5 stelute!
4.75 from 16 votes

Ingrediente
 

Pentru fursecuri :

  • 250 g faina
  • 125 g unt
  • 80 g zahar brun
  • 5 g praf de copt
  • 1 lingura pasta de vanilie
  • 1 ou
  • putina sare

Pentru crema:

  • 205 g ciocolata neagra Nestlé Dessert Noir
  • 200 ml smantana pentru frisca

Mod de preparare video
 

  • Instructiunile si modul de preparare pentru reteta de fursecuri cosulete cu ciocolata le gasiti in clipul de mai jos! Urmariti-l cu atentie pentru a reusi o reteta perfecta!
Sustine-o pe Jamila cu distribuire!

Nutritie pe portie/bucata

Calorii: 208kcal | Glucide: 19g | Proteine: 3g | Grasimi: 13g | Grasimi saturate: 8g | Grasimi polinesaturate: 1g | Grasimi mononesaturate: 4g | Grasimi nesaturate: 1g | Colesterol: 36mg | Sodiu: 152mg | Fibre: 1g | Zahar: 7g | Vitamina A: 319IU | Vitamina C: 1mg | Calciu: 33mg | Fier: 2mg

Reteta de fursecuri cosulete cu crema de ciocolata este pur si simplu o minunatie! Au un aluat super fraged pe care-l fac de ani si ani pentru toate fursecurile pe care le fac in casa. Imi plac la nebunie fursecurile si le prefer pe cele pe care le fac cu mana mea. Nu am mai gasit de mult timp in comert fursecurile copilariei mele. Acum sunt toate tari, pline de margarina si fara niciun gust. In plus sunt si mult prea dulci. Sarah iubeste fursecurile, mai ales pe cele taiate cu diferite forme. Facem aluatul impreuna, eu il intind, ea decupeaza formele si se distreaza pe cinste. Am facut toate formele posibile, chiar si unicorni sau printese. E super incantata de fiecare data.

Aceste fursecuri cosulete cu crema de ciocolata sunt perfecte pentru Craciun. Nu se fac greu, obtineti 20 de bucati din toata cantitatea si sunt super gustoase. In plus, le puteti si personaliza foarte usor. Eu am facut o crema de ciocolata cu ciocolata Nestlé Dessert Noir. E ciocolata pe care o folosesc de obicei la toate deserturile si care se preteaza la orice. E perfecta pentru tort, o puteti folosi la orice creme si are un gust perfect de ciocolata. Are 52% cacao, deci are un gust intens si o puteti folosi si la ganache sau la ciocolata calda. Ganache am facut si eu pentru aceasta crema si a avut un gust absolut minunat, exact asa cum imi place sa fie o crema de ciocolata.

Cum facem cel mai fraged aluat pentru fursecuri cu ciocolata?

Aluatul pentru aceste fursecuri cosulete cu crema de ciocolata este unul pe baza de unt, un aluat fraged, usor de pregatit si foarte gustos. Pentru el aveti nevoie de unt de foarte buna calitate. Unt gras cu 80-82% grasime. Nu faceti rabat la calitate si cumparati cel mai bun unt pe care vi-l puteti permite. Gustul fursecurilor este dat in primul rand de unt. Nu folositi margarina si nici un unt de proasta calitate sau cu putina grasime. Ca arome puteti pune orice va place: vanilie, lamaie, rom, portocala. Puteti adauga coaja de portocala, de lamaie, chiar apa de flori de portocal sau de trandafiri. Ramane doar la latitudidea voastra sa va alegeti aroma preferata.

Pentru a modela aceste fursecuri cosulete cu crema de ciocolata am folosit o tava de briose cu adanciturile mici. Am optat pentru una din silicon pentru a putea scoate cu usurinta cosuletele dupa ce s-au copt. Am imbracat pur si simplu adanciturile cu aluat pana cand am obtinut niste cosulete pe care le-am copt pana au fost aproape gata. Am folosit apoi coada unei linguri pentru a presa usor aluatul si a pastra forma. Dupa ce au fost complet coapte nu a trebuit decat sa le umplu si sa le decorez. Le puteti decora oricum, in functie de preferinte si de ce aveti la dispozitie. Sunt minunate! Tot pentru Craciun incercati si cozonacul bicolor care e delicios si aspectuos!

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Evaluați această rețetă




Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele retete

Urmăriți-ma pe:

1,131,200FaniÎmi place
306,239CititoriConectați-vă
19,703CititoriConectați-vă
549,000CititoriConectați-vă
1,860,000AbonațiAbonați-vă