
Ingrediente
- organe de miel
- 6 oua crude
- 4 linguri ulei
- 4 legaturi ceapa verde
- 4 legaturi usturoi verde
- 2 legaturi patrunjel
- 2 legaturi marar
- 3 oua fierte tari
- putina sare
- putin piper
Mod de preparare video
- Instructiunile si modul de preparare pentru reteta de drob de miel le gasiti in clipul de mai jos! Urmariti-l cu atentie pentru a reusi o reteta perfecta!

Vedeta mesei de Paste este fara doar si poate reteta de drob de miel. Acel preparat traditional reuseste sa aduca nostalgia copilariei si bucuria gustului autentic in fiecare felie. Recunosc, in copilarie nu ma dadeam in vant dupa drob de miel. Avea un gust prea puternic pentru gusturile mele de atunci, mai ales din cauza organelor de miel, pe care le evitam cu indarjire. Dar, odata cu trecerea anilor, am inceput sa vad lucrurile altfel. Gatind singura, dupa gustul meu, am descoperit cat de savuros poate fi un drob bine facut, echilibrat, cu arome placute si o textura perfecta. Acum, nu lipseste de la masa mea de Paste si il mananc cu placere. Pe langa acest preparat, familia mea obisnuieste sa pregateasca si friptura de miel, ciorba acra, stufat si, bineinteles, o pasca fara aluat care se face rapid si are un gust minunat.
Reteta de drob de miel ocupa un loc fruntas pe masa pe masura ce Pastele se apropie si incepe agitatia specifica pregatirilor. Fiecare gospodina vrea sa-l aiba pe masa de sarbatoare, mai ales ca este minunat rece. Pentru a prepara drobul miel perfect, ai nevoie de organele unui miel, ficat, inima, plamani, rinichi si splina. Acestea formeaza baza unui preparat gustos si consistent. Daca ai mielul tau, pastreaza organele cu grija. Daca nu, poti cumpara organele de la macelarie, dar fii atent sa fie proaspete, cu o culoare roz-rosiatie si fara miros neplacut. Cantitatea de organe determina numarul de tavi, dintr-un miel poti obtine o tava generoasa. Ingredientele simple, dar de calitate, dau gustul final. Pentru un meniu complet, noi pregatim si un cozonac cu aluat oparit, pufos si aromat, care merge perfect cu ouale rosii.
Pasii esentiali pentru un drob de miel fraged si aromat
Pentru un drob de miel reusit, procesul de pregatire este esential si nu trebuie grabit. Incepe prin a curata bine organele pentru drob de miel. Spala-le in apa rece. Inlatura toate urmele de grasime, sange si cartilaje. Rinichii trebuie tinuti cateva ore in otet pentru a elimina mirosul specific. Dupa aceasta etapa, se pun la fiert in apa rece timp de 30-40 de minute. Fierbe-le pana devin fragede. Dupa ce se racesc, le toci marunt cu cutitul – astfel vei obtine o textura clasica, autentica. Ceapa verde si usturoiul se calesc usor. Apoi se adauga peste organe, impreuna cu ouale batute, sarea, piperul si multe verdeturi: patrunjel, marar si leustean. Compozitia se pune intr-o tava tapetata sau invelita in prapur. Pentru un aspect elegant, poti adauga oua fierte in mijloc. Se coace pana cand drobul de miel este bine inchegat si frumos rumenit.
Dupa coacere, acest drob de miel trebuie lasat sa se raceasca complet pentru a putea fi taiat frumos, fara sa se destrame. Se serveste rece, ca aperitiv, de obicei alaturi de mustar si o salata de primavara cu ridichi, ceapa verde si salata verde. Este un preparat versatil, ce se potriveste perfect in meniul pascal. Daca drobul de miel nu este pe gustul vostru, exista si alternative delicioase, cum ar fi drobul de pui – mai usor, dar la fel de gustos. Mie imi place foarte si cel de pui pentru ca e mult mai usor. Este si mult mai potrivit pentru cei ce nu sunt mari fani ai carnii de miel. Totusi, daca nu ati incercat pana acum drobul de miel traditional, acum este momentul ideal. Pastele e ocazia perfecta sa redescoperiti gustul autentic al bucatariei romanesti si sa creati propriile traditii culinare.