Covrigi polonezi / Covrigi insiropati – reteta video

Covrigi polonezi - cei mai buni covrigi insiropati
Reteta de covrigi polonezi insiropati imi aduce aminte mereu de copilarie. Iubesc deserturile insiropate, in special aluaturile pufoase.
Preparare 40 minute
Gatire 40 minute
Timpul total 1 ora 20 minute
Categorie Desert
Bucatarie poloneza
Servire 11 covrigi
Calorii 472 kcal
Va place aceasta reteta?Va rog sa-i acordati 5 stelute!
4.19 from 49 votes

Ingrediente
 

Pentru aluat:

  • 600 g faina
  • 3 oua
  • 10 g drojdie uscata
  • 50 g zahar pudra
  • putina sare
  • 50 g unt topit
  • 1 lingura esenta de vanilie
  • 100 g unt moale
  • 250 ml lapte

Pentru sirop si decor:

  • 200 g zahar
  • 300 ml apa
  • 100 g miere
  • 2 linguri esenta de vanilie
  • 50 g nuca de cocos

Mod de preparare video
 

  • Instructiunile si modul de preparare pentru reteta de covrigi polonezi le gasiti in clipul de mai jos! Urmariti-l cu atentie pentru a reusi o reteta perfecta!
Sustine-o pe Jamila cu distribuire!

Nutritie pe portie/bucata

Calorii: 472kcal | Glucide: 75g | Proteine: 9g | Grasimi: 15g | Grasimi saturate: 9g | Grasimi polinesaturate: 1g | Grasimi mononesaturate: 4g | Grasimi nesaturate: 1g | Colesterol: 76mg | Sodiu: 305mg | Fibre: 2g | Zahar: 32g | Vitamina A: 442IU | Vitamina C: 1mg | Calciu: 47mg | Fier: 3mg

Reteta de covrigi polonezi imi aduce aminte mereu de copilarie. Iubesc deserturile insiropate, in special aluaturile pufoase. Cand eram adolescenta aveam o patiserie preferata de unde luam cei mai bun covrigi polonezi insiropati si vanilati. Erau pufosi, aromati si aveau o aroma minunata. Erau insiropati exact cat trebuie, nu erau prea dulci si tot timpul era bataie pe ei. Toti colegii mei cumparau produse de patiserie de acolo si toate erau bune si bine facute. Nu mai stiu daca patiseria mai exista, insa mi-a ramas in cap gustul covrigilor insiropati de acolo. Pentru ca nu mai cumpar de multa vreme produse de patiserie din comert, imi fac toate preparatele copilariei in propria bucatarie.

Din fericire reteta de covrigi polonezi nu e deloc grea, desi necesita un pic de timp. In primul rand veti avea nevoie de un aluat asemanator celui de cozonac. Va fi un aluat moale cu unt, lapte si oua, suplu, elastic si foarte putin lipicios. Eu am folosit mixerul pentru a-l framanta, dar il puteti framanta la fel de bine si manual. Daca ramane usor lipicios, nu va face probleme, nu e nimic rau in asta. Daca aveti familie mare sau ii faceti pentru o ocazie speciala, puteti chiar sa dublati cantitatile. Ca drojdie puteti pune proaspata sau uscata, dupa preferinte. Eu o prefer pe cea uscata pentru ca are un termen lung de expirare si rezista foarte bine in camara.

Cum pregatim cel mai bun sirop pentru acesti covrigi?

Siropul pentru acesti covrigi polonezi este simplu de facut si foarte aromat. Aveti nevoie de zahar si apa, asa cum se face orice sirop, insa mai adaugati miere si suficienta esenta de vanilie. Vanilia e foarte importanta in aceasta reteta, atat in aluat, cat si in sirop. Covrigii trebuie sa fie suficient de aromati pentru a avea gustul pe care il stim din copilarie. Alegeti o miere care sa nu aiba un gust prea pregnant, iar daca nu doriti s-o adaugati, o puteti inlocui cu 50g de zahar. Cand aluatul a crescut trebuie sa-l intindeti sa-l ungeti cu unt, sa-l impaturiti si sa-l puneti la frigider. Nu omiteti acest pas pentru ca untul trebuie sa se raceasca pentru a putea modela covrigii.

Metoda de modelare a acestor covrigi polonezi o gasiti in reteta video, insa nu e deloc complicata. Dureaza putin, dar va asigur ca merita. Nu ung covrgii cu ou, nici cu orice altceva. Ii pun la cuptor neunsi pentru ca imi place ca se rumenesc uniform in felul acesta. Cand sunt fierbinti, ii scufund bine in siropul racit si-i las pana cand devin mai grei, deci sunt insiropati. Ii puteti insiropa mai mult sau mai putin, dupa cum doriti. Daca siropul este fierbinte, aveti grija sa lasati covrigii sa se raceasca pentru ca nu trebuie sa fie ambele fierbinti. Presarati-i apoi cu nuca de cocos si ii puteti servi. Puteti folosi si nuca macinata, dar vor avea gust de mucenici moldovenesti. Sunt de-a dreptul divini!

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Evaluați această rețetă




Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele retete

Urmăriți-ma pe:

1,131,200FaniÎmi place
307,211CititoriConectați-vă
19,703CititoriConectați-vă
553,100CititoriConectați-vă
1,860,000AbonațiAbonați-vă