Fursecuri Linzer cu gem si migdale pentru Craciun – reteta video

Fursecuri Linzer cu gem si migdale
Reteta de fursecuri Linzer cu gem este simpla si la indemana. Se face usor, iar fursecurile sunt fragede, foarte gustoase si aromate.
Preparare 30 minute
Gatire 40 minute
Timpul total 1 ora 10 minute
Categorie Desert
Bucatarie Austria
Servire 16 fursecuri
Calorii 288 kcal
Va place aceasta reteta?Va rog sa-i acordati 5 stelute!
4.84 from 6 votes

Ingrediente
 

  • 200 g unt
  • 100 g zahar
  • 4 galbenusuri
  • 1 lingura esenta de vanilie
  • coaja de la o lamaie
  • 400 g faina
  • 100 g migdale macinate
  • 10 g praf de copt
  • putina sare
  • 50 ml apa rece
  • 200 g gem de caise / capsuni

Mod de preparare video
 

  • Instructiunile si modul de preparare pentru reteta de fursecuri Linzer cu gem si migdale le gasiti in clipul de mai jos! Urmariti-l cu atentie pentru a reusi o reteta perfecta!
Sustine-o pe Jamila cu distribuire!

Nutritie pe portie/bucata

Calorii: 288kcal | Glucide: 35g | Proteine: 5g | Grasimi: 15g | Grasimi saturate: 7g | Grasimi polinesaturate: 1g | Grasimi mononesaturate: 3g | Grasimi nesaturate: 0.4g | Colesterol: 75mg | Sodiu: 210mg | Fibre: 1g | Zahar: 12g | Vitamina A: 403IU | Vitamina C: 2mg | Calciu: 56mg | Fier: 2mg

Aceasta reteta de fursecuri Linzer cu gem este perfecta pentru Mos Craciun! Fursecurile pentru Craciun sunt foarte iubite de catre cei mici. Abia asteapta sa se raceasca vremea ca sa poata sa ne innebuneasca pe noi, parintii, sa le tot facem. La mine Sarah adora sa decupeze fursecuri. Am facut impreuna fursecuri de turta dulce, am modelat altele marocane si s-a super distrat. Avem tot felul de decupatoare, cu tot felul de modele. Am cumparat unele care mai de care mai simpatice. De fiecare data cand petrecem timp in bucatarie si facem lucruri impreuna este foarte fericita. Se simte utila si ii place ca poate sa faca ceva contructiv, ceva ce poate arata si altora. Daca se mai si mananca este si mai bine. Imi place foarte mult sa ne contruim amintiri impreuna.

Imi place aceasta reteta de fursecuri Linzer cu gem si migdale pentru ca se preparara repede si usor. Sunt si foarte fragede, lucru foarte important atunci cand facem fursecurile pentru sarbatori. Daca nu sunt fragede, nu le pot manca. Imi mai place aceasta reteta pentru ca are migdale macinate in compozitie. Migdalele ii confera compozitie un gust mai bun si ajuta si la fragezire. Aceasta reteta este una austriaca, cea clasica fiind cea de „Linzer torte”. Este un fel de tarta cu aluat fraged, are gem si un model tip grilaj deasupra. Seamana cu un fursec urias cu umplutura in mijloc. Varianta fursecurilor a venit mai tarziu si mie mi se pare mai la indemana. Sunt mai usor de manevrat, mai usor de mancat, mai usor de impartit. Evident ca voi puteti sa faceti si varianta mare.

Cum facem cele mai fragede fursecuri Linzer pentru Craciun?

Pentru aceste fursecuri Linzer este foarte important sa folosim unt bun, gras, cu 80% grasime. Nu folositi unt cu 65% si in niciun caz margarina. Untul cu 65% are restul de 35% apa si va schimba consistenta aluatului. Margarina nu are in niciun caz gustul untului si e pacat sa nu folosim ceva de calitate. Lasati untul sa ajunga la temperatura camerei pentru a se amesteca usor cu zaharul. Daca untul e rece o sa va chinuiti sa amestecati totul. Puteti apoi sa adaugati restul ingredientelor. Pe langa faina am mai adaugat migdale macinate, insa le puteti inlocui si cu nuca macinata sau alune de padure macinate. Toate sunt la fel de bune in aceasta reteta. La final veti avea nevoie de putin apa rece pentru a lega totul. In functie de faina veti avea nevoie de mai multa sau de mai putina.

Cand este gata aluatul pentru aceste fursecuri Linzer il puteti pune la frigider pentru a se raci putin. Eu prefer sa-l intind direct si sa pun la frigider fursecrurile gata decupate. Cand sunt gata se pot lipi 2 cate doua cu dulceata voastra preferata. Partea de deasupra va avea un model decupat si in mijloc pentru a se vedea umplutura. Sunt super fragede, foarte gustoase si usor de preparat. Le puteti decupa in orice forma si le puteti personaliza dupa preferinta. Sunt minunate si puse langa brad, pentru Mos Craciun si se pastreaza bine intr-un recipient care se inchide etans. Tebuie doar sa le pastrati la rece, in frigider sau pe balcon. Daca va plac fursecurile fragede incercati si reteta mea de fursecuri spritate care iese perfect de fiecare data.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Evaluați această rețetă




Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele retete

Urmăriți-ma pe:

1,131,200FaniÎmi place
307,210CititoriConectați-vă
19,703CititoriConectați-vă
553,100CititoriConectați-vă
1,860,000AbonațiAbonați-vă