Maioneza clasica de casa – reteta video

Maioneza clasica de casa
Reteta de maioneza clasica de casa este esentiala pentru orice persoana care gateste frecvent. Este una din retetele de baza din orice bucatarie.
Preparare 15 minute
Timpul total 15 minute
Categorie Sosuri
Bucatarie Romaneasca
Servire 6 portii
Calorii 325 kcal
Va place aceasta reteta?Va rog sa-i acordati 5 stelute!
4.26 from 81 votes

Ingrediente
 

  • 2 galbenusuri fierte
  • 200 ml ulei
  • 1 lingura mustar
  • 1 galbenus crud
  • zeama de lamaie
  • sare
  • piper

Mod de preparare video
 

  • Instructiunile si modul de preparare pentru reteta de maioneza clasica de casa il gasiti in clipul de mai jos! Urmariti-l cu atentie pentru a reusi o reteta perfecta!
Sustine-o pe Jamila cu distribuire!

Nutritie pe portie/bucata

Calorii: 325kcal | Glucide: 1g | Proteine: 2g | Grasimi: 36g | Grasimi saturate: 3g | Colesterol: 98mg | Sodiu: 33mg | Fibre: 1g | Zahar: 1g | Vitamina A: 130IU | Calciu: 12mg | Fier: 1mg

Reteta de maioneza clasica de casa este esentiala pentru orice persoana care gateste frecvent. Este una din retetele de baza din orice bucatarie si sunt de parere ca e pacat s-o cumparam cand e asa de simplu de facut si incomparabil mai buna. In familia mea tata era responsabil cu pregatirea maionezei. Mama il lasa mereu pe el pentru ca ii iesea perfect de fiecare data, avea rabdare si stia si cum s-o repare, in caz ca se taia. Mama n-a stat niciodata prea bine cu rabdarea, asa ca tata era cel care se inarma cu lingura de lemn si castronul ca sa faca maioneza pentru salata de boeuf sau de vinete. De la el am invatat si eu sa fac maioneza, destul de devreme, cam pe la 12 ani. De atunci fac maioneza in casa de cate ori am nevoie.

Nu stiu de ce multi oameni se feresc de maioneza clasica de casa. Daca urmezi cativa pasi simpli, maioneza iese foarte bine de fiecare data. Pentru a avea consistenta, eu prefer sa folosesc atat galbenusuri fierte, cat si crude. In felul acesta se separa si mult mai greu. Foarte important este felul in care turnati uleiul peste gabenusuri. Incepeti cu o cantitate mica de ulei, turnata in fir subtire. Turnati uleiul si incorporati-l in totalitate inainte de a pune din nou ulei. Nu va grabiti sa puneti o cantitate mare de ulei pentru ca nu se va putea incorpora si maioneza se va separa. Puteti mari cantitate de ulei turnata, atunci cand ati obtinut o cantitate mai mare de maioneza.

Cum reparam maioneza clasica de casa in cazul in care se separa?

In cazul in care maioneza clasica de casa se separa, ea poate fi reparata in mai multe feluri. In primul rand incercati cu putin apa foarte rece, apoi cu mustar si in cele din urma cu inca un galbenus fiert foarte bine maruntit. Daca totusi nu reusiti s-o reparati, nu o aruncati. Incepeti o maionza noua si turnati putin cate putin din cea separata peste cea noua. In felul acesta nu faceti risipa, nu aruncati ingredientele si obtineti o maioneza gustoasa numai buna pentru orice preparate. Cand ati obtinut cantitatea dorita, adaugati in ea zeama de lamaie dupa gust, mustar, sare si piper. Tineti cont ca zeama de lamaie subtiaza maionza si ca o cantitate prea mare poate s-o acreasca prea mult.

Cand maioneza clasica de casa este gata o puteti folosi la orice aveti nevoie. Ceea ce va ramane se poate pastra la frigider, intr-un recipient care se inchide ermetic. Pentru ca are in compozitie ou crud, nu as pastra-o mai mult de 3-4 zile. Mai bine faceti mai des cantitati mai mici, decat s-o folositi pe cea care a stat prea mult in frigider si poate fi periculoasa. Tot pentru ca are in compozitie ou crud, nu este indicata femeilor insarcinate si copiilor pana in 5 ani. Pentru aceste doua categorii puteti incerca reteta mea de maioneza vegana cu lapte de soia sau puteti s-o pregatiti si cu lapte de vaca. Este la fel de buna si se face in doar 30 de secunde. Sper din suflet sa va placa maioneza si sa va faceti curaj s-o incercati si voi!

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Evaluați această rețetă




Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele retete

Urmăriți-ma pe:

1,131,200FaniÎmi place
309,854CititoriConectați-vă
19,703CititoriConectați-vă
557,000CititoriConectați-vă
1,870,000AbonațiAbonați-vă