Lava cake cu ciocolata alba – reteta video

Lava cake cu ciocolata alba
Preparare 15 minute
Gatire 17 minute
Timpul total 32 minute
Categorie Desert
Bucatarie Frantuzeasca
Servire 4 portii
Calorii 577 kcal
Va place aceasta reteta?Va rog sa-i acordati 5 stelute!
4.57 from 71 votes

Ingrediente
 

  • 150 g ciocolata alba
  • 100 g unt
  • 90 g faina
  • 60 g zahar pudra
  • 3 oua
  • 1 pastaie de vanilie
  • cateva fructe
  • coaja de la 1/2 lamaie
  • putina sare

Mod de preparare video
 

  • Instructiunile si modul de preparare pentru reteta de lava cake cu ciocolata alba il gasiti in clipul de mai jos! Urmariti-l cu atentie pentru a reusi o reteta perfecta!
Sustine-o pe Jamila cu distribuire!

Nutritie pe portie/bucata

Calorii: 577kcal | Glucide: 57g | Proteine: 9g | Grasimi: 36g | Grasimi saturate: 21g | Colesterol: 184mg | Sodiu: 745mg | Fibre: 1g | Zahar: 38g | Vitamina A: 841IU | Vitamina C: 2mg | Calciu: 102mg | Fier: 2mg

Lava cake cu ciocolata alba este preferata sotului meu. El nu s-a omorat nicioadata dupa ciocolata amaruie, dimpotriva, o prefera pe cea alba. Cea amaruie este prea… amara, din punctul lui de vedere. Si daca omului nu-i place, nu-i place, ce putem sa-i facem. M-am gandit totusi sa-i pregatesc si lui o varianta cu ciocolata alba. Ceva delicios si aromat, pe placul lui. Din pacate nu prea am gasit retete ale acestui desert, asa ca am fost nevoita sa improvizez o reteta. Am pornit de la cea cu ciocolata amaruie, pe care o facusem deja. Am ajustat-o doar pentru a se potrivi si cu un alt tip de ciocolata.

Am testat pentru inceput reteta de lava cake cu ciocolata alba, pentru ca nu stiam cum va iesi. Din fericire, se pare ca am improvizat bine, pentru ca rezultatul a fost nemaipomenit. Sincera sa fiu, nici nu credeam ca un astfel de lava cake va curge atat de bine. Exact cand am terminat de testat reteta, a ajuns acasa si sotul meu, asa ca a putut sa se bucure de o degustare. A fost de-a dreptul incantat de gust si i-a placut la nebunie. La final a dat si verdictul, merita sa facem si o reteta video. Asa ca asta am facut. Pentru acest desert aveti nevoie de ingrediente putine si usor de gasit in magazine.

Cum alegem cea mai buna ciocolata pentru lava cake?

Va recomand totusi sa cumparati ciocolata alba de buna calitate pentru lava cake cu ciocolata alba, in niciun caz sa nu luati ciocolata de menaj. Alegeti una cu cel putin 25-30% unt de cacao si neaparat o marca buna. Puteti folosi si picaturi de ciocolata, la fel, de foarte buna calitate. Topiti ciocolata usor, la foc foarte mic, pentru ca acest fel de ciocolata este unul foarte sensibil. Nu contine masa de cacao, ci doar unt de cacao, asa ca se poate separa foarte usor. In cazul in care se intampla asta, reparati ciocolata cu putin lapte foarte rece sau cu putina putina smantana penntru frisca foarte rece.

Foarte important este insa sa nu tineti lava cake cu ciocolata alba la cuptor pentru prea mult timp. Pentru formele mele din ceramica, cu volumul de 200 de ml, 15-17 minute sunt suficiente. Daca aveti forme mai mici le lasati cam 12 minute. Daca vreti ca Lava cake-ul sa curga ca in poza, taiati prajitura imediat ce o scoateti din cuptor. Este foarte important ca acest desert sa se serveasca fierbinte pentru ca daca de raceste, nu curge. Nu este un desert care se coace inainte de servire, ci doar in momentul in care dorim sa-l servim. Bineinteles ca puteti incerca si reteta mea de lava cake cu ciocolata amaruie.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Evaluați această rețetă




Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele retete

Urmăriți-ma pe:

1,131,200FaniÎmi place
306,209CititoriConectați-vă
19,703CititoriConectați-vă
548,800CititoriConectați-vă
1,860,000AbonațiAbonați-vă