Dulceata de smochine intregi – reteta video

Dulceata de smochine intregi
Preparare 10 minute
Gatire 2 ore
Timpul total 2 ore 10 minute
Categorie Conserve
Bucatarie Romaneasca
Servire 3 kg dulceata
Va place aceasta reteta?Va rog sa-i acordati 5 stelute!
4.35 from 26 votes

Ingrediente
 

  • 4 kg smochine
  • 2 kg zahar
  • 1 litru apa

Mod de preparare video
 

  • Instructiunile si modul de preparare pentru reteta de dulceata de smochine intregi le gasiti in clipul de mai jos! Urmariti-l cu atentie pentru a reusi o reteta perfecta!
Sustine-o pe Jamila cu distribuire!

De reteta de dulceata de smochine intregi ma leaga o poveste foarte simpatica pe care vreau s-o impartasesc si cu voi. Cu niste ani in urma am cunoscut o turcoaica simpatica si vorbareata pe care am ajutat-o cu o cazare pentru o perioada de timp. Drept multumire, cand s-a dus in vizita la mama ei in Turcia, ne-a adus un borcan mare cu o dulceata care avea sirop si smochinele intregi. Nu mai mancasem niciodata o astfel de dulceata si eram foarte curioasa de gust. De cum am gustat-o am ramas de-a dreptul impresionata de gust. Este aromata, fructele erau intregi, iar siropul genial. Nu va mai spun ca toata familia s-a batut pe borcanul acela pana l-am terminat si ca mama si acum isi aduce aminte de dulceata aceea minunata.

Cum anul acesta am avut primele fructe in smochini, primul gand a fost sa fac dulceata de smochine intregi ca cea primita de la Sibel. Spre norocul meu am in curte 2 smochini care, desi sunt inca mici, sunt plini de fructe. Sunt fascinata de acesti pomi fructiferi si imi doream sa am si eu macar unul la mine in curte. Simpatic este ca in copilarie eu ma jucam in curtea in care acum locuiesc pentru ca era prietena cu fiica fostului proprietar. Mama ei avea smochini in curte si in fiecare vara mancam smochine. Arbustii mei sunt puii acelor smochini si mi se pare genial cum lucreaza universul. Si soacra mea avea un smochin in curte care facea niste fructe uriase si foarte dulci. Cele pe care nu le puteau manca proaspete, le puneau la uscat pentru a le avea pe timpul iernii.

Cum facem o dulceata perfecta cu fructele intregi?

Pentru aceasta dulceata de smochine intregi aveti nevoie de fructe mici si nu foarte coapte. Cele mai bune sunt smochinele coapte de culoare verde. Cele negre sunt mult mai moi si nu-si pastreaza forma la fel de bine in timpul fierberii. Bineinteles ca puteti folosi orice smochine aveti la indemana. Totusi, daca le cumparati, alegeti-le pe cele mai mici si mai ferme. Pe langa fructe mai aveti nevoie de zahar si apa. Eu am folosit zahar gelifiant sau zahar pentru dulceata. Acesta are pectina in el si astfel dulceata se incheaga mai repede. E bun si zaharul obisnuit, doar ca s-ar putea sa fie nevoie sa fierbeti dulceata mai mult timp. Din zahar si apa facem pentru inceput un sirop in care vom fierbe fructele. Pentru ca fructele sa ramana intregi, siropul trebuie fiert separat.

Fierbeti dulceata de smochine intregi la foc mediu intr-o cratita mare si incapatoare. Eu am una de 10 litri pe care o folosesc mai mult la dulceturi. Fiind o cratita mare si larga, lichidul se evaporeaza mai repede, iar dulceata se incheaga mai usor. Ca sa stiti cand este gata o puteti testa foarte usor. Puneti o farfurie in congelator si cand e inghetata picurati pe ea din siropul fierbinte. Asteptati sa se raceasca si verificati consistenta. Daca siropul este legat, dulceata este gata. Daca nu, mai lasati-l pana cand siropul este inchegat ca o miere lichida. Rezulta o dulceata minunata, aromata si incredibil de gustoasa! Incearcati si reteta mea de dulceata de capsuni, o alta dulceata aromata, gustoasa si cu o culoare perfecta. Perfecta pentru toate poftele familiei!

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Evaluați această rețetă




Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele retete

Urmăriți-ma pe:

1,131,200FaniÎmi place
307,211CititoriConectați-vă
19,703CititoriConectați-vă
553,100CititoriConectați-vă
1,860,000AbonațiAbonați-vă