Ingrediente
- 250 g miez crud de fistic
- 397 g lapte condensat indulcit
- colorant verde (optional)
Mod de preparare video
- Instructiunile si modul de preparare pentru reteta de crema de fistic facuta in casa le gasiti in clipul de mai jos! Urmariti-l cu atentie pentru a reusi o reteta perfecta!
Reteta de crema de fistic facuta in casa este una dintre cele mai cerute creme de pana acum. Dintr-un motiv pe care nu-l cunosc tot online-ul pare obsedat de aceasta crema. Pe Tiktok a fost isterie generala cu ea si oamenii fie nu reuseau s-o gaseasca pe nicaieri, fie era prea scumpa, fie cei care o gaseau o cumparau pe toata de pe raft. Acelasi lucru s-a intamplat si cand am posta reteta de cozonac cu fistic si ciocolata. Cele mai multe intrebari erau despre crema de fistic, nu despre reteta in sine. Eu am descoprit crema de fistic pentru prima data in Turcia. Turcii sunt vestiti pentru fisticul lor si-l folosesc in multe preparate. Baclavaua cu fistic este preferata mea si imi place la nebunie. O cumpar de fiecare data cand ajung in Turcia.
Aceasta crema de fistic este simplu de realizat, e foarte gustoasa si aromata. Este si mult mai ieftina decat cea cumparata si este mult mai naturala. In plus, este si o reteta foarte simpla si necesita doar doua ingrediente. Am cautat diferite retete pentru aceasta crema, dar niciuna nu m-a multumim. Fie aveau prea multe ingrediente, fie aveau ingrediente usor perisabile. Din acest motiv mi-am conceput propria reteta de crema. Telul meu era sa pot obtine o varianta care sa rezista mult in frigider fara sa se strice. Acest lucru este foarte important pentru ca fisticul este un ingredient scump si este pacat sa se strice dupa cateva zile. Varianta mea se poate pastra la frigider mai multe luni fara sa se strice, iar asta este minunat.
Cum facem cea mai buna crema de fistic facuta in casa?
Pentru aceasta reteta de crema de fistic se face simplu din doua ingrediente. Miez de fistic si lapte condensat indulcit. Miezul de fistic se poate cumpara ca atare sau puteti cumpara fisticul in coaja. Eu am cumparat miez deja curatat, dar tot a trebuit sa inlatur coaja aceea subtire si mov. Pentru a face asta cea mai simpla varianta este sa opariti fisticul in apa clocotita. Doar puneti apa la fiert si cand incepe sa clocoteasca adaugati fisticul si lasati-l pentru 1-2 minute. Il strecurati si veti vedea ca puteti indeparta foarte usor coaja mov. Aceasta coaja trebuie indepartata pentru a obtine o crema fina si cu o culoare cat mai verde cu putinta. In plus, fisticul oparit este mult mai moale, deci va fi mult mai usor de maruntit si de transformat in crema.
Pentru a obtine crema de fistic veti avea nevoie de un robot de bucatarie, de un blender sau de un mixer vertical. Va trebuie un robot cu lame si cu o putere de cel putin 1000W. E foarte important sa fi unul puternic pentru a putea marunti bine fisticul. Incepeti prin a pune doar fisticul la maruntit si doar dupa aceea adaugati laptele condensat indulcit. Pe acesta nu-l puteti inlocui cu nimic. E un lapte gros ca o miere, rezista mult in frigider si e indulcit. Lasati robotul sa marunteasca bine totul pentru 10 minute la viteza maxima. Este nevoie de acest timp pentru a obtine o crema fina. La final, daca doriti, puteti adauga putin colorant verde pentru o culoare mai intensa. Bucurati-va apoi de aceasta crema minunata si adaugati-o in urmatorul cheesecake!
Va rog gramaj la fistic,mulțumesc!
Am vrut sa cumpar de la Lidl aceasta crema de fistic ,noroc ca am citit ce ingrediente contine.
Nu este 100% fistic, ci contine si unt de ARAHIDE!!!
Norocul meu ca am citit, pentru ca eu sunt alergica la arahide.
Va intreb,este normal ca o crema asa de scumpa sa contina si arahide? NU!!!! Asa nu mai este crema de fistic ,ci fistic si arahide nu?
Asa ca am cumparat tot de acolo fistic prajit nesarat si o sa urmez reteta distinsei doamne Jamila.
Multumesc din suflet pentru reteta.
Pentru variantele din comenrt din pacate nu avem control. Legislatia ii lasa pe producatori sa puna si alte ingrediente in produse, atat timp cand ingredientul principal este in proportie mai mare. Din acest motiv este bine sa ne facem in casa propriile produse.
Merge sa fac și cu nuca in loc de fistic?
Nu, nu iese la fel cu nuca.