Chisalita de prune olteneasca – reteta video

Chisalita de prune
Chisalita de prune olteneasca, o reteta veche a strabunicii mele, simpla, gustoasa si aromata. Se face cu prune si nu se ingroasa cu nimic.
Preparare 20 minute
Gatire 15 minute
Timpul total 35 minute
Categorie Desert
Bucatarie Romaneasca
Servire 10 portii
Va place aceasta reteta?Va rog sa-i acordati 5 stelute!
No ratings yet

Ingrediente
 

  • 3 kg prune
  • 300 g zahar
  • 300 ml apa

Mod de preparare video
 

  • Instructiunile si modul de preparare pentru reteta de chisalita olteneasca de prune le gasiti in clipul de mai jos! Urmariti-l cu atentie pentru a reusi o reteta perfecta!
Sustine-o pe Jamila cu distribuire!

Reteta de chisalita de prune olteneasca este una de care ma leaga multe amintiri. Dupa cum unii dintre voi stiti deja, eu am crescut la bunica materna, in Dolj. Acolo mi-am petrecut copilaria alaturi de bunicii materni si de strabunica, mama bunicii mele. Strabunica mea era vaduva, iar atunci cand m-am nascut eu avea 66 de ani. Sotul ei era veteran de razboi si isi pierduse mana in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial. A murit cand eu aveam doar 3 luni, asa ca nu mi-l amintesc. Imi amintesc insa povestile pe care strabunica mi le spunea despre el. Strabunica mea era o femeie extraordinara. Buna, blanda, o foarte buna gospodina si o femeie foarte inteleapta. Ne facea cea mai buna mancare, ne spunea cele mai frumoase povesti si ne dadea cele mai bune sfaturi.

Aceasta chisalita de prune olteneasca este preferata mea atunci cand vine vorba de prune. Strabunica mea ne-o pregatea in fiecare vara, atunci cand se coceau primele prune. Bunica locuia la distanta de o ulita de strabunica. Mergeam in fiecare zi la ea si stateam uneori chiar toata ziua. Nu de putine ori o gaseam spaland prunele si punandu-le intr-un ceaun. Le punea intregi, cu tot cu samburi si punea apa peste ele. Le fierbea apoi la foc de lemne, fara graba. Statea pe un scaunel si din cand in cand amesteca in ceaun. Abia la final punea zahar si pentru noi era intotdeauna prea putin. O tot rugam sa ne mai puna zahar, dar ne spunea mereu ca nu e bun. Ea cumpara 1 kg de zahar pe an si nici nu-l termina. Folosea foarte putin la clatite sau isi punea in ceai.

Chisalita de prune olteneasca, desertul copilariei noastre.

Anul acesta am facut chisalita de prune olteneasca din dragoste si dor pentru strabunica mea. Mi-am amintit de ea si mi-am zis ca trebuie sa filmez aceasta reteta in onoarea ei. Mama primise multe prune si trebuie sa le folosim la ceva. Am facut gem de prune, asa cum facem in fiecare an, insa tot ne-au mai ramas. M-am gandit la galuste cu prune, doar ca nu se folosesc atat de multe prune ca sa folosim cat mai multe. Apoi chisalita mi s-a parut cea mai buna si mai gustoasa idee. Am folosit doua soiuri de prune pentru ca avea, insa puteti folosi de oricare aveti. De fapt, puteti face aceasta reteta din orice fructe cu samburi. Corcoduse, visine, cirese, caise, zarzare. Sunt mai multe variante ale acestei retetei si in functie de zona se face diferit. Unele se ingroasa cu malai, altele cu faina.

Aceasta reteta de chisalita de prune olteneasca nu se ingroasa cu nimic. Se face doar cu prune, apa si zahar. Si pentru ca nu e nici gem, nici dulceata, nu trebuie fiarta prea mult. Nu se pune nici prea mult zahar pentru ca trebuie sa fie destul de acrisoara. Eu mananc chisalita cu mamaliga calda. Asa o manca strabunica si asa imi place si mie. Fac o mamaliga olteneasca, din aceea mai vartoasa si peste ea pun din chisalita rece, din frigider. Contrastul este unul perfect. As putea s-o mananc in fiecare zi fara sa ma plictisesc. De aceasta data am mancat-o cu lacrimi in ochi si gandidu-ma la strabunica. Am pierdut-o acum 16 ani si tare imi este dor de ea. Daca va e si voua dor de copilarie si de bunicii votri, va invit sa incercati reteta! Faceti-o in portii mici si savurati-o cu paine sau mamaliga!

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Evaluați această rețetă




Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele retete

Urmăriți-ma pe:

1,131,200FaniÎmi place
305,057CititoriConectați-vă
19,703CititoriConectați-vă
538,600CititoriConectați-vă
1,850,000AbonațiAbonați-vă