Ingrediente
- 1 kg pulpe inferioare de pui
- 300 g iaurt
- 2-3 linguri ulei de masline
- 1 lingura boia dulce
- 1 lingura pudra de ceapa
- 1 lingurita ierburi aromatice
- coaja de la 1 lamaie
- zeama de la 2 lamai
- cateii de la 1 capatana de usturoi
- sare
- piper
Mod de preparare video
- Instructiunile si modul de preparare pentru reteta de pulpe de pui marinate cu iaurt le gasiti in clipul de mai jos! Urmariti-l cu atentie pentru a reusi o reteta perfecta!
Nutritie pe portie/bucata
Reteta de pulpe de pui marinate cu iaurt la cuptor este ideala pentru pranz sau cina. Se fac foarte simplu si usor, prepararea nu dureaza mult, iar gatirea o face cuptorul. Ce ne putem dori mai mult. Nu stiu cum e la voi, insa eu am mereu carne de pui in frigider. Este carnea noastra preferata si o gatesc destul de des, mai ales ca le place si copiilor. Pulpele imi plac in mod special pentru ca nu sunt fade, nu se usuca in timpul gatirii si sunt mai gustoase decat pieptul. Folosesc si piepul de pui, insa prefer sa fac snitele din el sau sa-l trag la tigaie cu legume. La cuptor prefer pulpele, atat cu os, cat si dezosate. Marinada cu iaurt le face super fragede, suculente si foarte aromate. Atunci cand aveti iaurt, folositi-l la marinade. E excelent!
Ce-mi place la reteta de pulpe de pui marinate cu iaurt este faptul ca se prepara foarte repede. Fac marinada cu iaurt rapid in robot, o amestec cu carnea si o las la marinat. In cel mult 5 minute am totul gata. De obicei fac marinada cu o seara inainte, pun carnea la frigider si a doua zi o gatesc. Daca vreau sa fac pulpele pentru cina, le marinez dimineata devreme. Cand ma apuc de gatit doar pun carnea intr-o tava si o pun la cuptor. Daca vreau sa fac si cartofi la cuptor, ii pun si pe ei in tava impreuna cu pulpele. Daca nu, fac separat o garnitura. Primavara imi place sa fac o salata din verdeturi si legume de primavara, iarna merg pe un piure de cartofi. Puteti opta pentru orice garnitura doriti sau o puteti omite.
Cum facem niste pulpe de pui marinate cu iaurt la cuptor pentru a fi fragede?
Pentru ca aceste pulpe de pui marinate cu iaurt sa fie fragede este important sa folositi iaurt de calitate, insa poate avea orice procent de grasime. Este bun si cel light, si cel obisnuit, chiar si cel gras, cu 10% grasime. La nevoie merg la fel de bine si sana, kefir sau lapte batut. Important e sa fie un lactat fermentat. Pentru gust si aroma am mai adaugat condimente, mult usturoi si coaja si zeama de lamaie. Folositi coaja de lamaie netratata sau bio pentru a fi comestibila. Cel mai important e sa lasati carnea la marinat cel putin 30 de minute, chiar o ora. Se poate lasa si peste noapte si vor fi si mai aromate si mai fragede. Daca le lasati pentru cel mult o ora, le puteti lasa si la temperatura camerei, daca depasiti o ora, le puneti la frigider.
Pentru a gati aceste pulpe de pui marinate in iaurt le puneti intr-o tava si nu adaugati deloc apa. Nu este nevoie de apa pentru ca ele se gatesc datorita caldurii cuptorului. Daca aveti un cuptor care arde puteti acoperi tava cu folie de aluminiu si o indepartati cu 20 de minute inainte de a fi gata. Pulpele sunt gata cand sunt frumos rumenite si carnea se retrage usor de pe os. Verificati carnea inainte de a o scoate din cuptor pentru a fi siguri ca e bine gatita. Puteti folosi aceasta reteta si pentru pui intreg, insa tineti cont ca timpul de gatire va fi mai lung. Serviti pulpele cu orice doriti voi! Piure, cartofi prajiti, salata, legume sotate. Mai puteti face un sos sau chiar un mujdei daca vreti si mai mult usturoi. Pofta buna!